Ce medicamente simptomatice îi administrăm unui copil aflat în tratament cu dietă ketogenă? Este recomandabilă și de dorit administrarea de formule care să conțină cât mai puține glucide (zahăr), deci vom evita medicamentele sub formă de sirop, care sunt cel mai probabil bogate în zaharuri. Alternativele pe care le avem la dispoziție sunt supozitoarele (de orice fel) sau medicamentele sub formă de comprimat pe care le vom împărți și vom folosi dozele corespunzătoare afecțiunii și vârstei micului pacient. Tabletele, comprimatele au cele mai multe pe mijloc, un marcaj (o linie), pentru a fi mai ușor de împărțit.
Medicația antitermică
Echivalențe Paracetamol
5ml Sirop Panadol de 120mg/5ml ~ un sfert comprimat Paracetamol 500mg (125mg) SAU 125 mg paracetamol suporzitor
10 ml Sirop Panadol ~ o jumătate de comprimat Paracetamol 500mg (250 mg) SAU un supozitor de 250mg
Putem folosi în siguranță și comprimate orodispersabile de Paracetamol care au și dozaj mai mic (Paracetamol Actavis 250 mg sau Dulsifeb 250mg ). Echivalența este o jumătate de comprimat Paracetamol orodispersabil (125mg) ~ 5ml sirop Panadol (120 mg).
Echivalențe Ibuprofen
3ml Sirop Nurofen 100mg/5ml = 1 supozitor Nurofen 60 mg
7.5ml Sirop Nurofen 100mg/5ml = 1 supozitor Nurofen 125 mg
Sunt disponibile comprimate de Ibuprofen 200mg (substanța activă Ibuprofen este comercializată sub multe nume: Ibufen, Brufen, Ibalgin, Algin, Nurofen). O jumătate de comprimat de Ibuprofen 200mg, adică 100mg = 5 ml sirop Nurofen.
În caz de febră mare, persistentă, ce nu poate fi scăzută cu Paracetamol sau/și Ibuprofen, atunci putem apela la Novocalmin, dar acest medicament se poate elibera doar cu prescripție.
Picături pentru nas, ochi sau urechi
Există pe piața o gamă variată de produse si marea lor majoritate se pot folosi în dieta ketogenă.
Medicația antitusivă
Se pot utiliza în siguranță aerosoli cu ser fiziologic, Respisun sau Unorespir.
Alternativa la siropul Prospan- Picături orale Prospan care pot fi folosite la vârsta de un an sau care după 3 ani pot fi puse în aparatul de aerosoli.
Sunt disponibile o serie de produse bazate pe uleiuri esențiale care pot fi puse în aparatul de purificat/umidificat aerul, precum FitoBalm Vapori de la PharmaLife.
Singura alternativă de sirop de tuse fară zahăr este cea de la Manicos – Sirop de tuse fară zahăr cu extract de stevie 200 ml sau Sirop expectorant fară zahăr cu extract de stevie 200 ml dar care nu sunt produse pe care le recomandăm uzual pentru că extractele din plante sunt extracte glicerinice (adică au glucoză!). În cazul acestora este necesară discuția prealabilă cu nutriționistul!
Utilizarea tuturor medicamnetelor se va face responsabil, împreuna cu pediatrul și nutriționistul care vă urmăresc dieta, și bineînțeles cu monitorizarea la domiciliu a cetonelor cu aparatul cetonmetrul.
Medicația pentru „arsuri la stomac”
Dicarbocalm comprimate masticabile este o soluție în astfel de situații.
Medicația antidiareică
Protectis picături este un produs sigur în dieta ketogenică.
Toate celelalte probiotice este recomandabil să fie sub formă de capsule, care vor fi desfăcute și administrate cu orice lichid neindulcit.
Spirulina este un foarte bun prebiotic. Dacă ne confruntăm în dieta ketogenică cu o diaree care se prelungește pe mai multe zile, putem face un combo de Spirulina pulbere cu 5 picături de Protectis pentru reechilibrarea florei intestinale. Este sănătos, dar din păcate gustul nu este foarte bun. Dacă copilul nu îl va accepta, îl putem “ascunde” în mâncare.
Pentru reechilibrarea florei intestinale, o alternativă la care putem apela este iaurtul 10% grăsime și/sau un bob de drojdie ascuns în mâncare, care însa trebuie să nu fie caldă pentru că altfel drojdia se va inactiva.
Pentru normalizarea scaunului, fie că vorbim despre diaree sau constipație, putem folosi cărbune medicinal (Carbocit). Alternativa la Smecta sunt comprimatele de Diosmectis (care nu au zahăr, doar îndulcitori) sau plicurile de Tasectan.
Produse de îngrijire personală
PASTA DE DINȚI
Dacă pacientul nostru are toleranță mare la carbohidrați, adică produce corpi cetonici suficienți, deși consumă puține grăsimi (este la un raport mic de grăsimi : (carbohidrați + proteine)), nu trebuie să ne luăm precauții excesive pentru produsele de îngrijire pe care le folosim. Dacă însă orice adaos mic de carbohidrați poate influenta producția corpilor cetonici trebuie să fim atenți inclusiv la carbohidrații din pasta de dinți sau cremele/strugurelul de buze.
Putem face în casă un înlocuitor foarte bun pentru pasta de dinți și anume: sare grunjoasa + bicarbonat de sodiu + (opțional) o picătură de ulei de mentă. Este o combinație simplă, dar foarte sănătoasă, mai ales pentru cei care au tendința de a sângera la nivelul gingiilor.
Dacă dorim totuși un produs cumpărat din magazin, avem o gamă largă de paste de dinți de la Vivanatura – GennaDent, de asemnea Tom`s of Maine sau cea de la Bio Krauter.
ALTE COSMETICE
Majoritatea balsamurilor de buze sunt făcute din glicerină, iar glicerina este „soră bună” cu glucoza, deci poate afecta cetoza. De aceea cel mai sigur ar fi să folosim în loc de balsam de buze, ulei de cocos sau balsam de buze pe baza de ulei de cocos, și în acest sens avem la dispoziție produsele din gama The Body Shop.