Doamna nutriționist Adam Sorina este specialistă recunoscută de forurile internaționale în aplicarea dietei cetogene medicale în România. Activitatea este recunoscută de ILAE (International League Against Epilepsy, https://www.ilae.org), organizație care reunește nume medicale și acțiuni extraordinare în sprijinul pacienților cu epilepsie.
Îi mulțumim din toată inima pentru ajutorul ce îl oferă, adesea dincolo de aspectul financiar, pacienților aflați pe dieta Ketogenă medicală.
Mulțumim!
Sorina Adam
Nutriționist Dietetician specializat în dieta ketogenică medicală
Am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Specialitatea Nutriție și Dietetică în 2013, am urmat apoi Masteratul “Nutriția și Calitatea Vieții” în cadrul aceleiași universități. În timpul ultimului semestru din facultate am beneficiat de o bursă Erasmus și am participat la un stagiu de pregătire practică la Clinica de Nutriție a Universității din Valencia.
În vara anului 2019 am participat la “ Matthew’s Friends Keto College” unde mi-am aprofundat cunoștințele necesare pentru a conduce această dietă pentru copiii cu epilepsie refractară la tratament sau cu deficit de Glut 1.
În 2020 cu sprijinul și acceptul celor de la Matthew’s Friends am tradus broșura “Eu urmez o dietă cetogenă” pentru ca informațiile despre această dietă să fie mai facile pentru pacienții din România sau pentru aparținătorii acestora.
În prezent lucrez ca și Nutriționist Dietetician în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, în cadrul Centrului de dializă B. Braun Avitum Cluj-Napoca și în Cabinetul de Nutriție și Dietetică, iar din 2018 am in evidență copii care urmează acest tratament dietetic.
