Dieta cetogenică se bucură de o perioadă de apreciere imensă, atât în cadrul comunității medicale, cât și în rândul publicului larg. Beneficiile sale au fost dovedite în epilepsie și sunt explorate cu rezultate promițătoare în diabet, cancer și boala Alzheimer. Este un stil de viață pentru multe celebrități și vedete și există o explozie de produse „keto” pe piață. Dar aceasta nu este prima dată când dieta cetogenică este „în trend”. Centenarul dietei cetogenice, marcat zilele acestea, ascunde istoria sa uimitoare … și presărată cu câteva surprize!
Încă din anul 1915 Medicul Pediatru John Howland, Profesor la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins și primul director al Casei pentru copii invalizi din Harriet Lane (actual Centrul pentru copii Johns Hopkins) a primit o donație de 5.000 de dolari (o valoare la cursul actual de aproximativ 130.000 de dolari) de la fratele său Charles, un avocat bogat din New York, pentru un laborator – unul dintre primele de acest fel la Johns Hopkins – pentru a studia modalitatea în care postul a ajutat la tratarea epilepsiei fiului lui Charles. Anii de cercetare nu au dat un răspuns, însă postul a rămas o modalitate eficientă de control al epilepsiei.
Data de 27 iulie 1921 este un reper cu mare însemnătate pentru dieta cetogenică ca tratament pentru epilepsie. Dieta a fost descrisă întâia oară în Iulie 1921 de către medicul endocrinolog Russel Wilder de la Clinica Mayo , Rochester, Minnesota în esență ca o teorie comform căreia o dietă bogată în lipide și săracă în carbohidrați ar mima efectele postului, care se știa deja de mai mulți ani că este eficient în tratamnetul epilespiei (totuși postul era eficient în controlul crizelor epileptice doar atât timp cât pacienții puteau rezista fară să se alimenteze). Medicul și-a publicat ipoteza medicală, la acel moment încă fară bazele unei cercetări medicale, sub titlul „Efectele cetonemiei asupra cursului epilepsiei” în revista medicală „The Clinic Bulletin”. Surprinzător, în ziua următoare, în același jurnal medical, au fost raportate de către colegi neurologi rezultate promițătoare ale aplicării acestei diete la un număr de trei pacienți cu epilepsie, dintre care doi erau adulți cu vârste de 23 și respectiv 31 de ani, precum și la un adolescent de 13 ani. Aplicarea dietei cetogene la vârsta adultului nu este deci o idee de dată recentă, își are emergența din chiar anul de temelie al acestei terapii nutriționale în epilepsie. La acea dată o terapie nutrițională era o opțiune de luat în seamă, o alternativă incomparabil mai blândă la metodele terapeutice brutale ale vremii și cu posibilitatea ca această terapie, dovedindu-se eficientă, să fie urmată la domiciliu atât timp cât era necesar.
Aproape în același timp, biochimistul german și laureatul premiului Nobel Otto Warburg a publicat un studiu care arăta că celulele canceroase, spre deosebire de cele normale, folosesc glucoza pentru energie. Interesul recent pentru această teorie arată rezultate deosebit de promițătoare ale dietei cetogenice în anumite tipuri de cancer.
Trei spitale au jucat un rol important în istoria dietei cetogenice încă de la începuturile acesteia: Spitalul Johns Hopkins (1900), Clinica Mayo (Spitalul Sf. Maria) (1910) și Spitalul General din Massachusetts (1941).
Spitalul Johns Hopkins (1900)
Clinica Mayo (1910)
Spitalul General Massachusetts (1941)
În anul 1936, medicul neurolog Samuel Livingston, se alătură Spitalului Johns Hopkins și, împreună cu colega sa, doctorul Lydia Pauli începe tratarea primului dintre cei peste 33.000 de pacienți cu epilepsie din următorii 41 de ani (inclusiv patru ani după pensionarea sa de la Spitalul Johns Hopkins în anul 1973). În acea perioadă, echipa Livingston- Pauli, împreună cu dieteticianul Millicent „Millie” Kelly, au folosit dieta cetogenică pentru aproape 1.000 de copii cu epilepsie mioclonică în ceea ce rămâne încă cel mai mare studiu de caz asupra afectelor dietei realizat într-un singur centru. Ei au raportat în Developmental Medicine & Child Neurology în 1977 că 54% dintre pacienți supuși dietei au obținut controlul convulsiilor și alți 26% au prezentat o îmbunătățire importantă a bolii neurologice.
Cunoscând o asemenea expansiune în perioada 1921-1940 care este motivul pentru care dieta cetogenică a suferit un declin dramatic în perioada 1940-1980?
Povestea obișnuită ar fi că medicii și-au pierdut interesul pentru dietă din cauza descoperirii unor medicamente pentru prevenirea convulsiilor, începând cu Fenitoina în 1938 și a Acidul valproic în 1967. De ce ar vrea cineva să respecte o dietă strictă atunci când ar putea lua doar o pastilă?
Totuși când medicul neurolog Eva Catenaccio de la Spitalul Johns Hopkins și autoarea articolului ”The role of mentorship and collaboration în the fall and rebirth of the ketogenic diet” publicat în Pediatric Neurology2021, împreună cu co-autorii au cercetat literatura de specialitate științifică, au întrezărit o altă explicație mai complicată …
Se pare că mulți dintre primii cercetători ai dietei cetogenice din anii 1920 nu au colaborat și nu au consiliat colegi mai tineri în utilizarea dietei. Au avut tendința de a publica lucrări ca autori unici și nu s-au referit la munca celuilalt între instituții. Un medic a publicat peste zece lucrări despre dieta cetogenică, dar nu a publicat nici o lucrare cu un coautor. Când medicii care au descoperit dieta cetogenică s-au retras, au încetat din viață nu existau alți medici instruiți să administreze dieta și să poată prelua ștafeta. Pe lângă apariția medicamentelor anticonvulsivante, absența colaborării și a mentoratului se crede că a contribuit probabil la pierderea interesului pentru dieta cetogenică la nivel mondial de către neurologi și spitale. Toate acestea s-au întâmplat la începutul anilor ’40, înainte ca multe dintre cele mai noi medicamente anticonvulsivante să fie disponibile.
Chiar și în timpul anilor de declin ai dietei cetogene, medicii de la Spitalul Johns Hopkins au folosit în continuare dieta pentru a trata un număr mic de pacienți în fiecare an, fiind unul dintre puținele centre care încă a studiat și a folosit această formă de terapie.
În anul 1972 medicul John Freeman, șeful Secției de Neurologiei Pediatrică și dieteticianul Millicent Kelly înființează Centrul de dietă cetogenică pediatrică Johns Hopkins . Centrul a ajutat la revitalizarea cercetării și utilizării clinice a dietei pentru tratamentul epilepsiei, după ce a fost umbrită zeci de ani de medicamentele anticonvulsivante.
În anul 1993, Charlie Abrahams, fiul în vârstă de 20 de luni suferind de epilepsie al renumitului regizor Jim Abrahams este admis la Centrul pentru copii Johns Hopkins după multe tratamente medicamentoase și chirurgicale eșuate. La câteva zile de la inițierea tratamentului cu dietă cetogenică, convulsiile lui Charlie se opresc complet. The Charlie Foundation for Ketogenic Therapies este înființată de părinții săi pentru a sensibiliza publicul și clinicienii, a promova studii științifice și a oferi finanțare pentru cercetare pentru tratament. The Charlie Foundation și alte organizații caritabile de părinți, cum este Matthew’s Friends, organizație caritabilă dedicată exclusiv terapiei nutriționale cetogenice, înființată în anul 2004 de Emma Williams, au contribuit la finanțarea cercetării, a instruirilor de grup, a studiilor multicentrice și a întâlnirilor internaționale.
În anul 1994, cu sprijinul The Charlie Foundation, doctorul John Freeman, dieteticianul Millicent Kelly și fiica doctorului Freeman, Jennifer, publică The Epilepsy Diet Treatment. Cartea își vinde primele 1.500 de exemplare într-un weekend după difuzarea unui NBC Special News despre Charlie Abrahams. Cartea este acum la a șaptea ediție. Tot în anul 1994, doctorul John Freeman creează o bază de date de cercetare pentru a monitoriza pacienții copii tratați pentru epilepsie la Johns Hopkins. Peste 1.000 de copii au fost înscriși în cele aproape trei decenii de la inițierea acestei baze de date.
În anul 1997, Jim Abrahams regizează și produce filmul pentru televiziune … First Do No Harm, o dramă fictivă cu Meryl Streep, care are la bază experiența lui Charlie Abraham cu terapia dietetică cetogenică.
În anul 1998, o lucrare în Archives of Neurology avandu-i că autori pe medicii John Freeman, Patti Vining și alții raportează primul studiu prospectiv multicentric al copiilor cu epilepsie care utilizează terapia dietetică cetogenică. Studiul a arătat că, după șase luni de tratament, 55% dintre pacienți au avut o reducere mai mare de 50% a convulsiilor. Aceasta a fost una dintre primele lucrări care a inclus un ghid zilnic pentru dietă.
În anul 2003, o fetiță de 6 ani pe nume Casey devine prima pacientă a Centrului pentru copii Johns Hopkins tratată pentru epilepsie folosind dieta Atkins, o adaptare a dietei cetogenice care era populară la acea vreme pentru controlul greutății. Mai puțin restrictivă și oarecum mai ușor de urmat pentru Casey și părinții ei, este numită în curând „dieta Atkins modificată” de către neurologul ei, medicul Eric Kossoff, și în cele din urmă devine o opțiune viabilă de tratament pentru epilepsie pentru copii, adolescenți și adulți.
În anul 2009 în Epilepsia este publicat un studiu al dietei cetogenice în tratamentul a 20 de pacienți din Centrul pentru copii Johns Hopkins cu epilepsie pediatrică. Studiul arată științific că terapia dietetică controlează convulsiile. Până în prezent, acesta este singurul studiu randomizat, controlat și dublu-orb al tratamentului pentru epilepsie.
În anul 2010 medicul neurolog Mackenzie Cervenka înființează Centrul de Dietă Cetogenică pentru Adulți Johns Hopkins, prima clinică din lume care oferă dietă cetogenică special concepută pentru adulții cu epilepsie.
În anul 2018, medicul neurolog Eric Kossoff conduce o echipă de experți pentru a stabili și publica al doilea ghid de consens internațional, cu focus pe modul cel mai bun de a oferi terapie dietetică cetogenică copiilor cu epilepsie.
În anul 2020 neurologul Mackenzie Cervenka conduce un efort de echipa similar pentru creerea unui ghid de consens internațional, primul de acest gen, pentru terapia dietetică cetogenică la adulții cu epilepsie.
Anul 2021 este anul centenarului acestei forme de terapie nutrițională! Ce putem învăța din creșterea, declinul și renașterea dietei cetogenice?
Începând cu anii 1990, utilizarea dietei cetogenice s-a extins dramatic. Dar de data aceasta medicii, cercetătorii, pacienții și familiile lucrează împreună. Cercetătorii coordonează studii în mai multe spitale și universități. Medicii tineri sunt instruiți în administrarea corectă a dietei cetogenice. Pacienții și familiile împărtășesc cunoștințe și experiență prin intermediul grupurilor și fundațiilor online. Colaborarea și mentoratul sunt esențiale pentru a se asigura că dieta cetogenică nu dispare din nou. Aceste eforturi conduc, de asemenea, la descoperiri despre modul în care dieta cetogenică poate ajuta persoanele cu alte afecțiuni neurologice. Odată cu aniversarea a 100 de ani de la crearea dietei cetogene, există speranță că comunitatea cetogenică vă continua să colaboreze pentru a sensibiliza și a reuni cele mai bune minți pentru a lupta pentru sănătatea copiilor cu epilepsie.
Referințe:
Catenaccio E, Bergin AM, Pinto AL, Nickels KC, Kossoff EH. The role of mentorship and collaboration in the fall and rebirth of the ketogenic diet. Pediatr Neurol 2021;119:11-14.
https://www.hopkinsmedicine.org/neurology_neurosurgery/centers_clinics/epilepsy/keto-diet-timeline.html