KetoCal este un aliment dietetic pentru scopuri medicale speciale, produs de către Nutricia.
KetoCal este recomandat în managementul dietetic al epilepsiei refractare la tratamentul medicamentos sau în alte afecțiuni în care dieta ketogenică este indicată.
Există mai multe forme de prezentare a acestui produs:
- KetoCal pulbere 300 grame, cu raport ketogenic de 4:1 cu gust neutru şi de vanilie
- KetoCal pulbere 300 grame, cu raport ketogenic de 3:1 cu gust neutru
- KetoCal lichid 200 ml, cu raport ketogenic de 4:1 cu gust neutru şi de vanilie
KetoCal pulbere este o pulbere nutriţională completă, fără aromă, cu un conținut foarte mare de grăsimi și săracă în carbohidrați, îmbogățită cu fibre.
KetoCal 4:1 poate fi folosit ca sursă unică de nutriție la copiii cu vârsta între 1 – 10 ani și suplimentare a dietei copiilor cu vârstă > 10 ani.
Aceste preparate pot fi folosite ca atare sau se pot integra în diferite reţete. Ȋn acest sens, producătorul Nutricia a pus la dispoziţie şi un site dedicat cu reţete care au la bază KetoCal şi poate fi consultat aici
Ȋn România, KetoCal este inclus în Programul Naţional de dietă ketogenică şi se eliberează gratuit pe bază de reţetă emisă de către medicul neurolog. Din păcate, pentru moment acesta se eliberează din doar două centre din Bucureşti şi doar în varianta de prezentare pulbere cu gust neutru şi de vanilie. Varianta cea mai bine tolerată de către copii este însă KetoCal lichid.
Ȋn acest sens, Asociaţia Dieta keto medicală face demersuri către specialişti şi autorităţi pentru a putea fi prescris şi de către alte spitale din ţară şi pentru a include în program şi restul formelor de prezentare a produsului.
De asemenea, produsul poate fi achiziţionat şi la liber din farmacii sau din magazine specializate în vânzarea de produse cu destinaţie medicală (de pe site-ul Nutrient aici). Sperăm ca în viitor, cu ajutorul partenerilor noştri de la Nutrient să se aducă pe piaţa din România şi restul formulelor Ketocal existente.
O prezentare a produselor KetoCal poate fi vizionată aici